Plagiatul generalului Oprea. „Zeci de pagini, copiate integral”

Plagiatul generalului Oprea. „Zeci de pagini, copiate integral
Publicat: 04/12/2015, 09:41

În luna iulie, Comisia pe care Marian Popescu o conduce a decis să se autosesizeze și să examineze teza cu titlul „Procedura plângerii prealabile”, susținută de Oprea în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universității din București, după ce în presă au apărut informații privind un posibil plagiat.

„Legea ne-a obligat, cum se întâmplă în cazul demnitarilor, să transmitem autosesizarea la Consiliul Național de Etică. Consiliul Național de Etică a dat verdictul atât de rapid, încât nici măcar nu am apucat să le transmitem ce începuserăm noi să analizăm”. Potrivit lui Marian Popescu, la Consiliul Național de Etică au ajuns atât autosesizarea Comisiei, cât și o sesizare, făcută de o altă persoană, dar având același obiect. Iar Consiliului Etică, aflat în subordinea Ministerului Educației, a dat, în timp, record verdictul: „nu se confirmă”. „Bibliografia consultată a fost bine valorificată de autor în cuprinsul tezei de doctorat, iar în procesul de documentare au fost selectate și citate din lucrările folosite, idei și informații semnificative asupra problematicii analizate; (…) indicarea prin notele de subsol a lucrărilor consultate și a autorilor acestora se înscrie în cerințele care trebuie respectate în procesul de elaborare a unei lucrări știintifice, cerințe impuse de dispozițiile legale în vigoare la data elaborării tezei”, se arăta în verdictul Consiliului.

„Ceea ce s-a întâmplat este de domeniul evidenței”

În acel moment, în lipsa unui temei legal care să îi permită să dea un verdict pe lucrarea unui demnitar, Comisia a renunțat oficial să mai dezbată subiectul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, spune Marian Popescu. Acesta a continuat însă să examineze, pe cont propriu, lucrarea de doctorat a vicepremierului și vorbește, în nume personal, despre concluziile la care a ajuns. „Trebuia să fac acest lucru, trebuia să merg până la capăt. Este vorba, în mod sigur, despre un plagiat. O să le atrag tovărășește atenția celor de la Consiliu că, în lucrarea lui Gabriel Oprea, sunt zeci de pagini copiate integral. În afară de pasajele semnalate în presă, am găsit și altele, preluate din alte lucrări, fără citarea sursei. Ceea ce s-a întâmplat este de domeniul evidenței„, spune Marian Popescu, anunțând că va face publice în scurt timp concluziile detaliate ale analizei care indică „o culpă gravă” în ceea ce îl privește pe Gabriel Oprea.

El pune sub semnul întrebării activitatea Consiliului Național de Etică, arătând că nu există niciun temei legal pentru care acesta ar trebui să examineze lucrările demnitarilor. Potrivit lui Marian Popescu, examinarea suspiciunilor de plagiat ar trebui să cadă în sarcina universității care a acordat titlul. Iar după o analiză preliminară, Comisia de la Universitate decisese că există temeiuri suficiente care să justifice investigarea suspiciunilor de plagiat.

O situație similară a existat în cazul tezei de doctorat a premierului Victor Ponta. Nici atunci, Comisia nu a putut da un verdict în adevăratul sens al cuvântului, însă a analizat lucrarea premierului și a emis „un punct de vedere”: plagiat.

Sursa: Hotnews

Fragmente scrise de Nicolae Iorga, copiate fără citarea sursei

Hotnews a relatat că lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, „Procedura plângerii prealabile”, coordonată de profesorul universitar doctor Ion Neagu, conține pasaje copiate din alte cărți și, potrivit sursei citate, nu are introducere și concluzii proprii. Într-un alt articol dedicat acestui subiect. Hotnews scria că Oprea a copiat pagini întregi din „Plângerea Prealabilă. Teoria generala a plângerii prealabile. Aplicațiunea la legislațiunea română” a lui Constantin Turai, publicată in 1938. Oprea copiază, fără citarea sursei inclusiv o serie de citate din Nicolae Iorga și Gheorghe Ghibănescu, care în cartea lui Turai se regăsesc marcate și citate corect de către autor.

Doctorate coordonate de Oprea, suspectate de plagiat

Ulterior, Hotnews a semnalat suspiciuni de plagiat în cazul a patru lucrări de doctorat coordonate de Gabriel Oprea, în calitatea sa de coordonator de doctorat la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”. Este vorba despre lucrările secretarei lui Oprea, Adela Loredana Neagu, despre cea a primarului sectorului 2, Neculai Onțanu, care este și secretar general al UNPR, despre cea a avocatei lui Ponta, Loredana Radu, și despre cea a prim-adjunctului procurorului general al României, Bogdan Licu.

Reacția lui Oprea: „Sunt un om corect”

În luna iulie, Gabriel Oprea transmitea prin intermediul unui comunicat că este un om care respectă legile țării. „În legătură cu încercările mai vechi și mai noi de a pune sub semnul întrebării probitatea mea morală, corectitudinea declarațiilor de avere și legalitatea parcursului meu academic, inclusiv cu privire la sesizarea de plagiat depusă la Universitatea București privind teza de doctorat, țin să precizez următoarele: sunt un om corect, am respectat și respect legile țării. În privința parcursului meu academic, am cerut și am primit din partea Ministerului Educației, conform legii, atestarea faptului că atât titlul de doctor, cât și cel de conducător de doctorat au fost obținute cu respectarea tuturor normelor legale și a exigențelor academice în vigoare la momentul respectiv”, susținea acesta. La începutul lunii aprilie, Gabriel Oprea a fost reclamat la Agenția Națională de Integritate de o avocată care, în numele unui client, cerea verificarea averii demnitarului din ultimii 10 ani. Pe 2 iunie, ANI a clasat cercetările.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...